2007, NR. 8

Dan ROMALO, Are "Şarpele Fantastic" tomitan analog istoric?

1. În grupul de sculpturi descoperit în anul 1962 pe locul fostei gări de cale ferată din Constanţa se afla, împreună cu alte 23 de sculpturi cu destinaţie de cult, şi statuia "Şarpele Fantastic", aşa denumită de arheologii care, primii, au făcut-o cunoscută lumii [1]. Denumire întru totul justificată deoarece înfăţişarea "şarpelui" este atît de neaşteptată, atît de puţin verosimilă (vezi fig. 1), încît cei care îl văd pentru prima oară nu numai că rămîn uimiţi, dar chiar sînt îndreptăţiţi să se întrebe dacă nu cumva obiectul contemplat este un fals, o foarte rafinată operă modernă?

Fig. 1

Întrebarea se impune atît de firesc încît şi-au pus-o, din primele clipe de după aducerea sa la lumină, chiar şi descoperitorii tezaurului de sculpturi (cf. [1], p.121), oferind totodată şi un răspuns bazat pe o analiză riguroasă a realităţilor stratigrafice înregistrate în timpul săpăturilor. Realităţi care dovedesc, fără dubiu posibil, că "groapa care adăpostea sculpturile fusese săpată înainte de construirea zidului antic care o taie într-o parte si care datează din secolul V-VI. E sigur deci că statuile au fost îngropate în antichitate." (cf. [1], p.121).

Ieşiţi astfel din îndoielile care ar fi putut plana asupra originii într-adevăr antică a sculpturii, autorii descoperirii mai afirmă: "Ne aflăm în faţa unui monument unic (subl .aut.) căruia nu i-am găsit pînă acum nici o analogie apropiată. Imaginea fantastică nu are nici o asemănare." ([1], p. 109).

Este oare figura provenită din anticul Tomis într-adevăr atît de singulară, atît de fără analog apropiat?

Intrînd în contradicţie cu afirmaţia autorilor descoperirii, cercetătorii de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, care a găzduit dintru început statuia, identifică figura reprezentată în marmoră cu o imagine a "Şarpelui Glicon", etichetînd-o ca atare.

Această identificare nu pare chiar fericită deoarece "şarpele" înfăţişat în marmoră nu corespunde decît prea puţin descrierii pe care o dă Lucian din Samosata [5], principala sursă antică de atestare a figurii mitice a lui Glykon. După Lucian, un oarecare Alexandru din Pella (Macedonia) ar fi adus cu el, la Abonatichos (ţărmul pontic al Paphlagoniei), un mare şarpe îmblînzit, căruia i-ar fi confecţionat – din pînză de in vopsită – o mască aducînd a cap de om, falca şi limba fiind mobile şi manevrabile cu ajutorul unor fire din păr de cal în aşa fel încît să creeze iluzia unor exprimări oraculare. Pe acest şarpe l-ar fi denumit Glykon, prezentîndu-l drept oracol al lui Asclepios (cf. şi [6]).

Mai larg semnificative decît informaţiile datorate lui Lucian din Samosata sînt, poate, reprezentări antice ale Şarpelui Glicon – figurative acestea, nu doar descriptive – care mi-au fost semnalate de Dr. Aurora Peţan. Cele mai pregnante sint înregistrate pe reversul unui anumit tip monetar emis de anticul Ephes, tip monetar caracterizat nu numai prin inscripţia generică indicînd apartenenţa la „uniuniunea oraşelor ioniene” (fig. 2), dar mai ales prin imaginea Şarpelui Glykon, numele său fiind înscris, explicit, sub figură..

      Fig. 2a                                   Fig. 2b

În plus – şi de o mai extinsă semnificaţie – poate fi amintit un alt tip monetar emis de Ephes. Este acela de largă circulaţie cunoscut sub denumirea de „tetradrachmă cistoforică”, care prezintă, pe avers, vasului ritual („Cista mystica”), din care iese un şarpe şi, pe revers, doi şerpi reprezentaţi cu cozile îpreunate, probabilă emblemă hipocratică. (fig. 3).

Fapt semnificativ pentru studiul nostru este menţionarea în inscripţia de pe avers a numelui Glykon – greu citibil în imagine dar descifrat ca GLAUKWN, vezi ,,Stumpf, Numismatische Studien zur Chronologie der Römischen Statthalter in Kleinasien, 5, pl. i, 5; Waddington 6979”, apud CoinArchives.com /Ancient Coins.

Fig. 3

Tot Dr. Aurora Peţan mi-a semnalat existenţa a două monede originare din regiuni de interdependenţa a culturii geţilor şi a dacilor cu cea balcano-mediteraneană. Interesant la aceste monede este faptul că ele au circulat – poate au fost chiar emise – una în Moesia Inferior (fig. 4), a doua în Tracia (fig. 5).

Prima, din timpul domniei lui Filip al II-lea al Macedoniei, are, figurată pe revers, imaginea şarpelui Glykon (cf. Numismatik Lanz München, Auction 97, May 22nd, 2000. Lot number: 884) [9]. În imagine coada lui Glykon se distinge clar, ea fiind una firească de şarpe.

Fig. 4.

A doua monedă este din vremea lui Antonin Pius – figurat în bust pe aversul piesei – în timp ce, pe revers, este reprezentat şarpele Glikon stînd, învolburat, pe un altar. Interesantă este precizarea numismaţiilor care prezintă piesa la licitaţie [10] , că Glykon este reprezentat cu barbă şi cu "coadă de peşte” (cf. idem, lot nr. 644).

Fig. 5.

Afirmaţia este extrem de stranie deoarece în nici o altă referire clasică la şarpele Glykon nu i s-a atribuit acestuia o coadă de peşte.

Îndrăznesc să avansez ipoteza că gravarea matriţei de batere a monedei neîngăduind – din cauza dimensiunilor reduse – reprezentarea unui smoc pilos la extremitatea cozii, gravorul s-a limitat să sape doar două fire simbolice, îngăduind astfel confuzia cu coada de peşte.

Ipoteza pare susţinută şi de faptul că şarpele este reprezentat ca stînd pe un altar şi nu iesind din Cista mystica, aşa cum se întîlneşte în nenumărate alte cazuri.

Aceste considerente îngăduie sugerarea ipotezei că figura reprezentată pe aversul monedei din fig. 5 ar fi, şi aici,  cea a „Şarpelui Fantastic” din regiunea Tomisului pontic. 

Important de observat este faptul că, cu excep'ia ultimei reprezentări, şarpele Glykon este figurat cu coadă normală de şarpe. Această constatare – care ar fi putut fi confirmată sau nu de o statuetă antică reprezentîndu-l pe Glykon (fig. 4), dacă, la statuetă, coada nu ar fi fost ruptă – este semnificativă, deoarece ea stabileşte o diferenţă esenţială între figurările lui Glykon şi cea a Şarpelui Fantastic tomitan.

Fig. 6

O analiză de structură a "şarpelui" tomitan sugerează că el este caracterizabil prin următoarele elemente definitorii:  a) corp de şarpe puternic cu solzi mari, hibridizat anterior prin  b) cap de mamifer – aparent de oaie, dar cu plete lungi, pornite din creştet, care lasă să se vadă clar urechi anomale – şi, la extremitatea cealaltă, cea a cozii, cu  c) un smoc bogat din fire de păr (fig.l, pe postament) – coadă de leu sugerează autorii studiului citat, coadă de bovideu bănuiesc eu în dorinţa de a menţine ipotezele în cadrul antic local.

Compararea acestor trăsături cu cele descrise de Lucian şi cu cele de pe vestigiile din Ephes, semnalate mai sus, dovedeşte că statuia din Tomis şi şarpele Glykon sînt două figurări antice disjuncte, eventual chiar independente.

2. Trecînd la căutarea unor figurări antice analoage Şarpelui Fantastic, se constată că un analog evident al său se regăseşte în foarte particularul „stindard geto-dac”. Cunoscut din timpul celor două războaie daco-romane, cînd era purtat în vîrf de băţ în timpul luptelor, este reprezentat în multe scene de pe Columna lui Traian, reproduse, în intenţie de mai uşoară accesibilitate pe vremea cînd nu existau reproduceri la sol, în planşele 21, 23, 41, 55, 57 şi 92 din studiul lui Cichorius [2]. Aceste imagini arată că elementele definitorii ale stindardului sînt: cap de lup sau de cîine, cu botul căscat, cu urechile ciulite, cu corpul confecţionat din chiar pielea animalului jupuit, strînsă – prin cîteva ochiuri textile – în formă de fuior cu blana spre exterior, în aşa fel încît să confere ansamblului o formă alungită de corp de şarpe cu coada îmblănită.

Asemănarea dintre stindardul dac şi statuia descoperită la Tomis nu poate fi trecută cu vederea. Ea capătă un sens mai adînc dacă se ia în seamă că ambele sînt figuri emblematice cu cert caracter de cult. Astfel, stindardul geto-dac a fost considerat de Vasile Pârvan ca fiind "singura reprezentare plastică cu caracter religios în LaTheneul getic", el întruchipînd "fără îndoială o idee religioasă" (citat din [7], p.350), o părere exprimată şi de S.Sanie (cf. [8], p.118).

În acelaşi fel, anume ca avînd un cert caracter sacru, este considerată şi statuia şarpelui tomitan de către primii arheologi care au studiat-o. Acest caracter este neîndoielnic ca urmare a faptului că ea a fost îngropată împreună cu alte 22 obiecte figurative de cult şi cu un altar prevăzut cu adîncitură pentru libaţii, semn cert de destinaţie rituală (cf. [1], p.l22).

Semnificaţia analogiei astfel constatate a fost semnalată şi de Radu Florescu (cf. [3] ).

Cunoscute fiind cele amintite mai sus, nu pare implauzibilă ipoteza că "Şarpele Fantastic" ar fi fost, în antichitatea geto-dacă, întruchiparea unei zeităţi autohtone unice, înfăţişată însă în două ipostaze distincte: pe de o parte, reprezentarea meticuloasă, proprie vremurilor de pace, realizată cu mijloace de pace – statuie din marmoră, cu cap de ovină, animal eminamente paşnic – zeitate poate specifică unei anumite uniuni tribale, iar, pe de alta, reprezentarea emblematică a aceleiaşi zeităţi.în varianta ei de război – cap de animal de pradă, în esenţă lup – închegată din materiale oriunde şi oricînd la îndemînă; variantă capabile să reziste vicisitudinilor vieţii militare, şi, în plus, alcătuită într-o formă utilizabilă în luptă.

3. Există însă şi alte reprezentări cu caractere specifice de "şarpe fantastic", reprezentări rămase necunoscute deoarece obiectele pe care se află înregistrate nu au fost, din cîte se ştie, nici studiate, nici publicate şi nici măcar semnalate înaintea anului 2000. Afirmaţia se referă la patru figuri, foarte asemănătoare între ele, înregistrate pe trei plăci din plumb (fig. 7, 8, 8b, 9), şi pe reversul unei medalii din aliaj de cupru (fig. 10). Plăcile se aflau, în anii 1940-46, la Muzeul Naţional de Arheologic din Bucureşti, iar medalia aparţinea familiei sculptorului Ion Lucian Murnu.

Semnificativ este faptul că atît pe plăci, cît şi pe reversul medaliei, se disting – asociate cu figura emblematică a unui cap de bovideu privit din faţă – figurările unui "şarpe fantastic" înfăţişat cu toate cele trei atribute specifice menţionate anterior. Acest fapt, dacă vrem să ţinem seama de el, introduce în discuţie probleme conexe foarte delicate între care cea a originii plăcilor şi a medaliei este esenţială.

Sînt acestea obiecte antice originale, meritînd să fie luate în seamă, sau nu?

Puţinii specialişti care au ştiut de existenţa plăcilor au considerat acest tip de obiecte ca documente incerte. Singura referiră scrisă care ia în seamă doar una dintre plăcile de acest tip se reduce la concluzia facilă că ne aflăm în faţa unei certe plăsmuiri din secolul trecut (cf, [4], p.93).

Adoptarea unui astfel de punct de vedere obligă însă pe cercetătorul care aşa s-ar situa şi care, totodată, ar vrea să se menţină obiectiv şi într-un mod de argumentare riguros ştiinţifică, să ofere o explicaţie pentru următorul fapt tulburător: cum ar fi putut un plăsmuitor modern să reconstituie fidel, doar prin simplă imaginaţie (deoarece nu putea cunoaşte figura şarpelui tomitan, original antic necunoscut înainte de 1962) o figură atît de nefirească cum este Şarpele Fantastic?

Că presupunerea regăsirii prin simplă imaginare, adică fără model de inspiraţie, a unei figuri atît de stranii ca cea a Şarpelui Fantastic este foarte amplu hazardată reiese din următoarea argumentare: închipuind că presupusul plăsmuitor modern, în intenţia imaginării unei zeităţi cu specific geto-dac, ar fi decis ca ea să fie o tripl-combinare – o alegere nu tocmai probabilă deoarece prea puţine exemple clasice sint astfel structurate. el ar fi trebuit să aleagă un număr de fiinţe de la care să preia părţile componente ale ansamblului hibrid pe care intenţiona să-l alcătuiască. În ipoteza în care el, din ansmblul de fiinţe răspîndite în antichitate pe teritoriul nostr istoric, ar fi ales, ca să le combine în mod aleator – i.e. fără model prealabil – fiinţele: bărbat, femeie, oaie, berbec, capră, cîine, pisică, bovină, cal, urs, lup, mistreţ, cerb, corb sau vultur, peşte, şarpe, totalizează, în limitarea aleasă ca exemplu, 16 feluri de fiinţe.

Fig. 7	Fig. 8		Fig. 8b
Fig. 9		Fig. 10

În absenţa unui model preexistent cunoscut, imaginarea unei duble hibridizri de tip Şarpele Fantastic presupune, în primă etapă, selectarea arbitrară a trei fiinţe din lotul de 16 amintit mai sus, urmată de o a doua selecţie, tot arbitrară şi ea, a trei părţi constitutive – i.e. cap, trup, coadă – din cele trei fiinţe selecţionate în prima etapă. Rezultă că din cele 16 fiinţe menţionate mai sus se pot alcătui un număr de ordinul a 16x15x9 = 2160 (9 în loc de 14 deoarece omul nu are coadă şi că la perechiile oaie/berbec, cîine/pisică, capră/cerb, vultur/corb ele sînt greu diferenţiabile), grupuri distincte de cîte trei fiinţe, din care, prin 6 permutări posibile de părţi ale trupului, se pot alcătui un număr de 6x2160 = 12960 hibrizi distincţi care, evident, nu vor fi neapărat şarpe la trup, deoarece nu s-a impus prin ipoteză această restricţie. Dacă ipoteticul plăsmuitor şi-ar fi impus să creeze un şarpe imaginar, probabilitatea ca, în condiţiile alegerilor specificate mai sus, el să cadă, din întîmplare, pe configuraţia şarpelui tomitan ar fi fost de 1/15x14x6=1/1260.

Oare asta reprezintă o susţinere mai convingătoare a ipotezei plăsmuirii?

Rezultă deci că, oricum, probabilitatea de a regăsi, în mod întâmplător, aceeaşi hibridizare ca cea din antichitate, este minimală.

O concluzie firească la analiza mai sus desfăşurată poate fi următoarea: oricine decide să pună în dubiu originalitatea figurărilor şi, prin consecinţă, şi a înscrisurilor de pe ansamblul plăcilor de plumb de tipul amint, trebuie să potă oferi o explicaţie plauzibilă pentru presupusul fenomen de imaginare „din senin” a figurii „Şarpele Fantastic”. Sau, altfel spus: numai atunci cînd cineva este/ar fi, în stare să prezinte un răspuns convingător la problema imaginării fără model prealabil a Şarpelui Fantastic – şi nu e singura problemă cerînd răspuns, mai sînt măcar două tot atît de pregnante – numai atunci acel cineva ar fi îndreptăţit să susţină ipoteza falsului sau al plăsmuirii plăcilor.  

Referiri bibliografice şi note

[1] CANARACHE, V., ARICESCU A., BARBU, V., RĂDULESCU, A. Tezaurul de sculpturi de la Tomis. Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1963.

[2] CICHORIUS,Conrad. Die Reliefs de Trajanssäule. Berlin, 1896.

[3] FLORESCU, Radu. Dicţionar enciclopedic de artă veche a României.  Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980. Cf.articolele "Dracon" şi "Şarpele".

[4] GRAMATOPOL, M. Dacia Antiqua. Editura Albatros, Bucureşti, 1982.

[5] LUKIANS von SAMOSATA. Sämtliche Werke. Traducere din limba greacă de Weber, Dr.,M, Leipzig, 1910-1913.

[6] PAULYS Real-Encyclopädie der classischen Altertums-wissenschaft. Stuttgart, 1923. Articol Glykon.

[7] PÂRVAN.Vasile, Getica. Editura Meridiane, Bucureşti, 1982.

[8] SANIE,Silviu, Din istoria religiei geto-dacice, vol. II, în: „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A.D.Xenopol”, 1987, p.117-.

[9] „Markianopolis in Moesia Inferior. Bronze. M IOYLIOC FILIPPOC / KAICAP. Büste des Philippus II. mit Paludament und Panzer und drapierte Büste des Sarapis einander gegenüber. Rs: MAP - KIANOPOLEI / TWN / E. Schlange (Glykon), in mehreren Windungen aufgerichtet, links. AMNG 1215. 14,23g.  Selten. Braungrüne Patina, sehr schön/fast vorzüglich”.

[10] Augusta Traiana in Thrakien. Bronze. AY KAI M AYP - ANTWNINOC. Kopf rechts. Rs: AYGOYCTHC TPAIA - NH - C. Schlange (Glykon) mit Bart und Fischschwanz in mehreren Windungen auf girlandengeschmücktem Altar links. Schönert-Geiss, Augusta Traiana – (vgl. 31-32a: Schlange rechts). BMC -. SNG Cop. -. 4,27g. äußerst selten. Feines Portrait, grünbraune Patina, vorzüglich/fast vorzüglich.

<< Back to Sarmis