ΑRTEMINAΓPOTE

RANΓAZΩREITI

ΔAKAIBΛOYREITIN

YΠEPTHΣCΩTH

PIACTΩNKYPI

ΩNKΛAYDIOY

ΠEIEPIΩNOC

IOYΛIACMENNHEI

ΔOΣΠΟΠΙΛΛIAC

CΩCIΠ

ATPAC

NOI

M.G. Dimitsas, Μακεδ. I nr. 125 (p. 94); Delacoulonche, Berceau, p. 29, 180 nr. 28; A. Plassard, BCH, 47, 1923, 182; Ph. Petsas, BCH, 81, 1957, 387-390 (după regăsire).

Pentru epitetele zeiţei Artemis cf. Tomaschek, Thraker II, 1, 46; Jessen, RE, art. Gazoria; Perdrizet, BCH, 22, 1898, 347; I.I. Russu, EDR, 8, 1938, 125; J.A. Kalléris, Macéd. P. 133-136, 544, n. 4; G. Mateescu, art. cit., p. 377 şi 413; D. Detschew, Charakteristik, p. 69 şi Sprachreste, p. 73.

Importă pentru studiul de faţă doar prima parte a inscripţiei, şi anume epitetele negreceşti ale Artemidei.

ΓΑΖΩΡΕΙΤΙΣ. Este un etnicon derivat de la numele localităţii macedonene Gazoros. Pare a fi o formă secundară [7], căci forma obuişnuită este Γαζωρία după Stephanos din Byzantion [8], confirmată de alte inscripţii din Macedonia, de epocă romană. Două dintre ele, descoperite tot la Skydra, sunt manumissiones [9]. O a treia, descoperită în Macedonia orientală, pierdută, era o dedicaţie în latină, făcută de o Valeria Severa antistes Deanae Gaszoriae [10]. În fine, la Philippi a fost descoperită o inscripţie ce-i menţiona pe Γαζώριοι, cetăţenii din Gazoros [11]. Această localitate este plasată de către Ptolemeu în antica Edonie, cam 30 km la vest de Philippi [12].

ΒΛΟΥΡΕΙΤΙΣ. Forma acestui cuvânt a fost mult discutată înainte de regăsirea inscripţiei. J.A. Kalléreis a optat pentru lecţiunea ΒAΟΥΡΕΙΤΙN, propunând chiar ΒA(ΣΙΛΙΣΣΑΝ) (sau ΒA(ΣΙΛEIΑΝ)) OYPEITIN) unde Ουρειτις să fie o formă dialectală pentru Ουρεία, epitet cunoscut al Artemidei [13]. După regăsirea pietrei şi republicarea inscripţiei de către Ph. Petsas n-a mai existat nici un dubiu în această privinţă. De această dată Kalléris a propus o interpretare similară cu cea a celuilalt epitet: un derivat de la numele unei localităţi macedonene, poate *BΛΟΥΡOΣ sau chiar  ΒEΛΛΟΥΡOΣ, mică localitate din regiune, menţionată de Procopius [14], invocând posibilitatea unei greşeli de gravură care să schimbe ΒEΛΟΥΡΕΙΤΙΣ în ΒΛΟΥΡΕΙΤΙΣ [15], Delacoulonche apropie acest epitet de acela purtat de Artemis în Thyatira, Asia Mică: Βορειτηνή, considerat de origine traco-frigiană. W. Tomaschek ajunge şi el la acest epitet micrasiatic, dar prin intermediul rădăcinii armeno-frigiene *blouro- = “colină, izvor”, cf. arm. blur = “collis”, de la care va fi derivat numele unei localităţi din ţinutul edonilor şi în care Artemis era venerată ca Βλουρειτις, adică “Fontana, Fontanalis”. El merge chiar mai departe, propunând rădăcina i.e. *bhleu- = “a fi din belşug, a curge”, din care gr. φλέω şi Φλεύς, supranume al lui Dionysos ca zeu al vegetaţiei [16]. D. Detschew îl urmează pe J.A. Kalléris, socotind acest epitet “Ethnikon von *Blouros” [17].

Cele două epitete au în alcătuirea lor acelaşi sufix -ειτις. Probabil că acesta a fost unul din motivele pentru care celui din urmă atribut i s-a dat aceeaşi valoare, toponimică, pe care o are cel dintâi [18]. G. Mateescu consideră acest sufix o variantă, cu o altă vocală de legătură, a unei „desinenza derivativa” -itius, -itia, , alături de alte variante ca -είτες,  -ώτες,  -ίτης, din exemplele: Ηρως Αυλωνείτης, Ζευς Σδαλείτης, Διόνυσος Ηλενείτης, Diana Scapt-itia ş.a. [19]

Comparaţie cu inscripţia de la Sucidava

O comparaţie între numele din interiorul inscripţiei de la Sucidava şi ultimul atribut al Artemidei de la Skydra dezvăluie asemănări mari, tulburate în aparenţă de câteva dificultăţi, uşor de surmontat la o analiză mai atentă.

Textul inscripţiei de la Skydra a fost redactat de către un vorbitor de limbă greacă. Despre cel de la Sucidava nu se poate spune acelaşi lucru. Cel care l-a scris cunoştea alfabetul grec, dar nu se ştie dacă şi limba sau în ce măsură. Cei doi autori ai inscripţiilor au redat, fiecare, după „urechea” proprie, sunetele din limba autohtonă prin semne ale alfabetului elin. Astfel, lui Ω îi corespunde OY, lui Y îi corespunde EI iar lui Θ îi corespunde T în inscripţia de la Skydra. Dar atât Ω cât şi OY notează un sunet de timbru o (cf. Γάζωρος = Γάζουρος, Arulos = Αλωρος). Tot aşa, EI şi Y notează probabil un sunet de timbru i, poate un e  foarte închis (cf. Βειθυτράλις = Bytytralis). În ce priveşte grafemul Θ, nu îi putem determina exact valoarea, deoarece în inscripţie (inclusiv în interiorul inelului) nu apare şi semnul T pentru a i-l opune.

O altă problemă este legată de succesiunea semnelor pe inel, puţin diferită de cea a inscripţiei de pe piatra de la Skydra. Inscripţia de la Sucidava conţine un P (ro) în plus, cel din finalul cuvântului. Acesta poate fi un sufix lexical sau doar o propagare a uneia dintre sonantele lichide din interior. Aceste lichide sunt poziţionate invers într-o inscripţie faţă de cealaltă. E posibil ca acest P să fi favorizat metateza celor două sunete, fenomen obişnuit în multe limbi (cf. Ταρουλας = Ταλουρας, Arulos = Αλωρος  , Arutela  – Аλούτας) Schimbarea se va fi produs după următorul mecanism:

            *Bλωρυθρις    Βρωλυθρις

   (l    r     r           r     l    r)

2.3.2. Inscripția de la Prusociani

Bloc de piatră descoperit la Prusociani, la NV de Drama și Philippi, dedicată

IOVI FLVM[INI]

ET MERCVR[IO]

ET MYNDRY[TO?]

de un Aliulas Zepais filius și alte personaje trace: Zipas, Mes[t]us, Zeces, Aliu[lase?] filia[20].

 Sblač, BCH 67/1923, p. 69, nr. 25.

Mateescu vede în Myndry[tys?] o divinitate băștinașă, atestată aici pentru prima și singura dată, al cărei nume este derivat de la elementul Μινδ- = Μενδ-, din toponimul Μένδη și din antroponimele Μένδας, Μενδίς, Mindianus[21]. Vl. Georgiev îl consideră un nume compus *Mund(i)-rid(a)- sau *Munt(i)-rid(a)- cu sensul de „călăreț”, de la *mund(i)- (*munt(i)-) = „cal” și *rid(a)-, cf. Germ. Ritter, Reiter = „cavaler, călăreț”[22].

 Comparație cu inscripția de la Sucidava

Myndry[tus?] de la Prusociani poate fi apropiat, cu prudență, de prima parte a inscripției exterioare de pe inelul de la Sucidava, Βεινδρυ-. Poate fi vorba de același radical pe care îl găsim în numele zeiței trace Bendis/Mendis. Alternanța m/b este un fenomen fonetic frecvent în acest idiom[23], iar redarea aceluiași sunet prin Y și EI și nu este exclusă[24], ea putând ascunde o vocală cu timbru intermediar, inexistentă în greacă.

Deci începutul inscripției de la Sucidava îl poate constitui un nume feminin, mai degrabă un teonim dedicatoriu decât un antroponim. Recontrucția teonimului de la Prusociani este incertă, deci nimic nu ne poate împiedica să presupunem că este vorba de o divinitate feminină, a cărei formă de dativ să fie MYNDRY[TI] sau MYNDRY[TAE].

2.4. Concluzii

 Pe baza acestor comparații putem opera o secționare în cuvinte, în ordinea:

1)      exterior     ΒΕΙΝΔΡΥΗ  |  ΣΟΥ  |  ΑΡΟΥΛΟΝ

2)      interior    ΒΡΩΛΥΘΡΙΣ

Prima parte poate reprezenta numele unei divinități, aceeași cu cea de la Prusociani. Soarta a făcut ca din inscripția macedoneană să lipsească tocmai finalul numelui ce ne interesează. Astfel, nu putem ști ce reprezintă -σου-: este un element independent sau intră în compunerea numelui? Iar dacă face parte din acest cuvânt, este el un morfem sau un sufix lexical? Acest lucru e greu de stabilit, aproape imposibil, pe baza cunoștințelor actuale de limbă tracă. Ultima secvență de pe fața exterioară a fost delimitată, de majoritatea celor citați[25], în acelați fel: αρουλον și apropiată de toponimul Αλωρος[26], situat de Ptolemeu în Iliria[27] sau, mai degrabă de un alt toponim, din Macedonia, cu aceeași formă[28].

Această asemănare formală se dovedește a fi valabilă doar în cazul în care acest cuvânt intră într-o relație semantică cu celelalte elemente ale textului. Cum deocamdată nu avem nici un reper sigur, problema sensului acestui cuvânt rămâne deschisă, cu atât mai mult cu cât corpul său fonetic, mai simplu și mai redus decât al celorlalte elemente, îl face susceptibil la interpretări multiple. Alta este situația segmentului din interiorul inelului, care pare a fi un atribut al divinității gravate în exterior, căci s-a stabilit identitatea cu epitetul Artemidei de la Skydra, și în acest caz divinitatea Βεινδρυ-, întâlnită și la Prusociani alături de Jupiter și de Mercur, poate ascunde ipostaza tracă a Artemidei, Bendis, cu o formă lărgită sau derivată a numelui.

Concluzia noastră este, deci, că o divinitate necunoscută, al cărei nume pare să derive de la numele zeiței trace Bendis și un epitet divin, specific Artemidei trace din Macedonia, ce se identifică de altfel cu Bendis[29], sunt elemente ce par a se regăsi în inscripția de la Sucidava.

3. Implicaţii de alcătuire

3.1 Bhlos-ent- 

Dacă primul atribut este socotit un etnonim, cel de-al doilea nu are în mod necesar aceeaşi valoare. Apariţia lui şi în inscripţia de la Sucidava este o dovadă în acest sens: ce să caute un etnonim singular din Macedonia (deci nu extins, pentru a putea presupune un cult spceific acelei localităţi, cum este cel al Dianei Gazoria) pe malul Dunării? E drept, putem admite că inelul a fost adus din Macedonia şi deci nu a fost confecţionat şi inscripţionat la faţa locului. Dar, aşa cum epitetul Agrotera stă alături de derivatul de la localitatea Gazoros, tot aşa, Bloureitis poate fi un epitet cu o semnificaţie anume. W. Tomaschek a propus rădăcina IE *bhleu- „a curge, a fi din belşug” pentru a-l apropia de un atribut atestat al lui Dionysos [30]. Nu mai puţin plauzibilă ar fi o raportare la IE *bhlos- (cf. lat. flos, -oris), care reprezintă tipul IE animat în –es/-os, format pe radicalul *bhel-/*bhlo-, bine reprezentat în limbile indo-europene [31]. Admitem în acest caz că forma primară este cea de la Skydra, iar cea de la Sucidava este secundară (nu e cu totul exclusă situaţia inversă, în care numele de la Skydra să fie secundar, cu o metateză favorizată de paralelismul cu celălalt epitet, terminat în -ρειτις, dar în care -r- aparţine radicalului. La acest radical s-a adăugat sufixul -nt-). Evoluţia fonetică de la *bhlos-ent- la Bloreit- este una interesantă. Ea presupune rotacizarea siflantei intervocalice şi transformarea grupului ent în eit, evoluţie similară cu cea din greacă. Forma şi semnificaţia acestui epitet par a „traduce” lat. Florentia.

3.2. B/men-dh-r-

Apropierea de numele Μενδις a divinității de la Prusociani a fost făcută încă de G. Mateescu[32]. Dar este cunoscut că acest nume este o variantă a teonimului Βενδις[33]. Cum cele două nume, din Macedonia și de la Sucidava, par a fi identice, presupunem și pentru acesta din urmă un derivat de la numele zeiței. Semnificația acestui nume a fost mult discutată și s-au propus diverse etimologii[34]. E posibil să fie vorba de IE *mendh-, derivat de la rădăcina *men- „gând”, cu un sufix -dh-. De la acest radical printr-o derivare seucndară cu un sufix -r-, s-au format v.sl. mǫdru, „înțelept”, lit. mundrùs, mandrùs, „vioi, iute”, let. muôdrs „a se deștepta, a se trezi”, v. pers. mazdra „înțelept, înțelegător”[35]. Poate că  același tip de derivare se găsește și în forma tracă, însă sensul se poate să fi fost unul ușor derivat, cel pe care îl găsim în rom mândru, raportat de etimologiști la cuvântul slav mai sus citat, dar care provine mai degrabă direct din radicalul IE, supraviețuind în substrat. Sensul vechi al acestui cuvânt este acela de „frumos, falnic”, incluzând și calități spirituale. Deci Βεινδρυε- (dacă nu cumva o greșeală de gravură ascunde forma Βεινδρυτι) este cea „frumoasă și înțeleaptă” în același timp.

O astfel de întreprindere riscă să eșueze în hățișul supozițiilor atunci când nu beneficiază de un suport argumentativ solid. De aceea am oprit-o la timp, epuizând resursele științifice pentru ducerea ei mai departe. Întrebările care și-au găsit un răspuns mai mult sau mai puțin limpede sunt puține față de cele rămase deschise. Acestora din urmă viitorul le va aduce cu siguranță o rezolvare. Nu ne mai rămâne decât să îndrăznim a ne pune aceste întrebări, căci tocmai acesta este primul pas cître găsirea unor soluții.

Așadar, căror tipuri morfologice aparțin aceste vocabule? Care sunt raporturile sintactice dintre ele? Dar semnificația precisă a fiecărui cuvânt? În sfârșit, o ultimă întrebare ce își așteaptă răspunsul, dar nu atât de la filologi cât mai ales de la colegii lor istorici și epigrafiști: care este valoarea istorică reală a acestui document? Căci, în mod sigur, dincolo de importanța sa în plan lingvistic, el depune o mică dar  însemnată mărturie asupra civilizației autohtone.

II. CORPORA

III. STUDII ȘI VOLUME

<< Back to Sarmis