2007, nr. 13

Aurora PEŢAN [review]: S. Olteanu, Dromichaetes

Un articol recent al lui S. Olteanu, publicat pe internet sub formă de „ciornă”[1], ne anunţă că numele regelui get Dromichaetes nu este autohton, aşa cum au considerat până acum toţi cei care s-au ocupat de el, ci este pur grecesc. Autorul articolului găseşte că este „inexplicabil” de ce marele tracolog Detschew l-a inserat în repertoriul său de nume trace şi se întreabă, intrigat şi indignat, în legătură cu soluţia dată de W. Tomashek: „Cum vine asta, 'e trac, dar adaptat cu componente greceşti' ?(!)”. Concluzia sa, fără nici un dubiu, care spulberă tot ce s-a scris până acum pe seama acestui antroponim: „în realitate, Dromichaites este un compus integral grec”. 

Izvoarele nu ne-au oferit până acum nici un nume grecesc de personaj get, semn că nu se împrumutau uşor numele străine şi că numele autohtone, moştenite, aveau o mare importanţă pentru purtătorii lor şi erau legate strâns de conştiinţa etnică. Şi cum nici un grec nu a purtat vreodată acest nume "pur grecesc", Olteanu presupune că este vorba de "traducerea" unui nume compus trac sau get în greacă. Soluţia propusă de S. Olteanu nu se susţine ştiinţific din mai multe motive.

În primul rând, compunerea cu elementele dromi- (de la verbul drao 'alerg, curg') şi -chaites '(cel) cu plete', chiar dacă este confirmată de Eustathius, nu este în spiritul limbii greceşti. Nu există un verb drao „alerg, curg”, aşa cum afirmă Olteanu. Există o rădăcină dram- „a alerga” utilizată la formarea unor timpuri (viitor, aorist, perfect: dramoumai, edramon, dedrameka) ale verbului trecho „a alerga”. Dacă ar fi vorba într-adevăr de un compus grecesc, verbul utilizat ar fi trebuit să fie trecho sau, în cel mai rău caz, rădăcina de aorist ori viitor, dram-, deci am fi avut dramochaites. Vocala de legătură în astfel de compuse este o, nu i. Din aceeaşi familie face parte şi substantivul dromos, „cursă, alergare”, deci am fi putut avea eventual Dromochaites, ca Dromokleides, dar sensul acestui cuvânt nu este compatibil cu celălalt element, chaites (ar însemna „alergarea coamei”).

Din punct de vedere semantic, trecho „a alerga”, nu se justifică decât metaforic, căci există verbul rheo „a curge”. Cât despre chaites, acest cuvânt desemnează în primul rând coama animalelor şi frunzişul plantelor. Pentru părul de pe cap se foloseşte come sau, uneori, thrix. Diferenţa semnatică se vede foarte bine în compuşi, căci Poseidon este întotdeauna kuanochaites „cu coamă albastră”, niciodată *kuanokomes,  în schimb Apollo este chrusokomes „cu păr de aur”, la fel şi Paris, şi niciodată *chrusochaites; tot Apollo este numit akersekomes „cu părul lung, netuns”, dar niciodată *akersechaites; pursokomes „cu păr roşu ca focul” nu are ca sinonim un compus cu chaites; euchaites se spune despre un cal cu coamă frumoasă, în schimb eukomes „cu păr frumos” este epitet al Elenei sau al zeiţei Thetis; există xantokomes „cu păr blond”, dar nu şi *xantochaites; în schimb există lasiochaites „cu coamă lăţoasă”, aiolochaites „cu coamă sură”. De aici rezultă limpede că pentru epitete apreciative care implică părul oamenilor sau al zeilor se foloseşte come, iar chaites, dacă este folosit cu referire la oameni sau zei, este depreciativ (ca în cazul lui Poseidon, reprezentat întotdeauna cu părul şi barba încâlcite, pline de alge).

Dacă admitem soluţia lui Olteanu, trebuie  să admitem şi că "traducerea" a fost făcută de cineva care ştia foarte prost greceşte.

Includerea acestui nume, de către Eustathius, în şirul compuşilor cu chaites, nu-i garantează în nici un fel „grecitatea”. Eustathius a trăit în secolul al XII-lea după Hristos, la o vreme mult prea depărtată de cea a grecilor care au scris despre Dromichaetes. Nici un comentator sau gramatic dintr-o epocă mai apropiată de cea a regelui get nu consideră că numele lui este grecesc, deşi povestea sa fusese pomenită de către zece autori. Ba mai mult, Eusthatius nici nu interpretează acest nume, nu îl traduce (deşi din textul lui Olteanu rezultă contrariul), deci Eusthatius nu face decât să remarce elementul chaites în numele Dromichaites, fără să spună nimic despre prima parte a numelui.

Traducerea unui nume getic în greacă ar fi fost lipsită de sens. Împrumutul unui nume grecesc ar fi fost mai de crezut, dar acest nume nu a fost purtat niciodată de greci. Nu se cunosc alte cazuri de nume barbare „traduse”. În schimb este foarte frecventă grecizarea numelor străine de către autori greci, prin etimologizare. Numele barbare sunt modificate astfel încât să sune cât mai greceşte, fără a li se cunoaşte sensul, în cazul în care sunt analizabile. Această formă de etimologie populară se întâlneşte frecvent în toate limbile. numele aramaic al fariseului Naqdimon, derivat de la  naqia "nevinovat" şi dam "sânge", a devenit în greacă Nicodemos, prin asemănare cu nike şi demos; numele regelui peon Audoleon a fost transformat în Autoleon; avesticul Zarathustra „cel ce conduce cămile” a devenit în greacă Zoroaster, prin asemănare cu  zoros „pur, nediluat” şi aster „stea”. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu numele de locuri străine. Marea Neagră era numită de sciţi Axšaina "întunecată", iar numele a ajuns la greci, prin etimologie populară, Axeinos "neospitalieră" (nume schimbat ulterior prin antonimul Euxeinos "ospitalier"); când romanii au cucerit localitatea grecească din sudul Italiei Maloeis "cea rodnică", i-au spus în latineşte Maleventum (nume schimbat apoi în Beneventum); autohtonul Lederata, de pe Dunăre, a fost interpretat de romani ca Literata. Exemplele sunt extrem de numeroase, din toate epocile şi în toate limbile[2]. La acest lucru se referea Tomashek atunci când a afirmat că Dromichaites este un cuvânt trac, dar adaptat cu componente greceşti. Este un nume tracic sau getic, a cărui terminaţie autorii greci au grecizat-o, transfomând-o în chaites. Terminaţiile străine sunt întotdeauna grecizate, să ne gândim doar la nume vechi perse precum Vaxšuvadarva devenit Oxuartes ori Darayavahush devenit Dareios.

Ca un ultim (dar capital) argument, care nu va fi, evident, acceptat de Olteanu, invocăm formele sub care apare numele regelui get în plăcile de plumb de la Sinaia: ΔΡΟΜΙΟΧΤΟ 111/10-11; ΔΡΟΜΙΧΘΤΟ 42/3; ΔΡΟΥΟΜΙΚΤΟ 23/1; ΔΡΟΜΥΩΧΤO 91[3]. Dacă plăcile sunt falsuri, aşa cum susţine S. Olteanu, de ce falsificatorul nu a folosit forma grecească? Este interesant de remarcat, în aceeaşi ordine de idei, că Pomponius Trogus, autor latin de origine celtică, nu foloseşte forma Dromichaites, grecizată, ci variante mult stâlcite, ori poate din contră, mai apropiate de forma originală getică, preluate din alte surse: Dromiche, Romiche, Andromache etc., vezi Olteanu art.cit.

În concluzie, „în realitate” (ca să-l cităm pe acelaşi Olteanu), cei doi mari tracologi, Tomaschek şi Detschew, ca şi cei ce au venit după ei, au apreciat corect originea numelui Dromichaites: acesta nu este un compus integral grec, nici măcar unul parţial, nu este traducerea grecească a unui nume getic, ci un nume autohton, a cărui parte finală a fost grecizată prin apropiere de grecul chaites "coamă" de către autorii greci care au scris despre regele get.

<< Back to Sarmis