2007, nr. 10

Vasile BORONEANŢ, Originile românilor. Partea I: Proto-tracii

Stabilizarea climatului în postglaciar a favorizat o nouă orientare a activităţilor şi gândirii umanităţii. Vânătorul culegător al societăţii paleolitice nestabilizat teritorial, legat de peşteră sau adăpostul natural, hărţuit de capriciile naturii, constată că poate să-şi organizeze o viaţă proprie pornind de la resursele şi potenţialele de hrană pe care să le domine, să le organizeze selectiv prin două procese de dinamică istorică, reprezentate de îmblânzirea animalelor şi apoi domesticirea, cultivarea plantelor, având drept consecinţe directe sedentarizarea şi naşterea economiei domestice.

De economia domestică se leagă o serie de activităţi, între care în primul rând construirea locuinţei şi îngrijirea sa şi a vetrei focului, împletitul mlădiţelor vegetale şi apoi ţesutul acestora şi a lânei şi confecţionarea îmbrăcămintei alături de cele din blănuri şi piei de la animale vânate sau domesticite, confecţionarea unelteleor agricole şi extinderea suprafeţelor agricole prin inventarea brăzdarului din corn de cerb şi lemn şi extinderea suprafeţelor cultivate, bazate pe munca investită în vederea recoltării şi a pregătirii rezultatelor viitoare caracteristice. Consecinţa a fost înmulţirea suprafeţelor pentru păşunat şi creşterea animalelor cărora să li se ofere adăposturi pe vreme de iarnă şi rezervele alimentare. Economia casnică s-a diversificat şi extins şi a continuat în tot neoliticul şi în epocile istorice care au urmat până la naşterea societăţii industriale.

În paralel, se produce diversificarea limbajului, prin acordarea şi folosirea denumirii fiecărei unelte sau arme nou inventate şi a activităţii căreia îi servea, precum şi pentru paza uneltelor, a aşezării, a suprafeţelor stăpânite. Aceasta deoarece, odată cu toate acestea, se extinde noţiunea de proprietate, care de la individuală, devine şi colectivă şi de solidaritate, şi totodată creşte numărul colectivităţilor umane prin roire şi concurenţa sau solidarizarea între cele bazate pe grai comun. Aşa ajungem la solidarizarea etnică, la problemele frontierelor etnice, la conflicte între grupări etnice, la apariţia statului, a variantelor de grai regional în strânsă legătură cu strămoşi comuni şi credinţe religioase, cu zeităţi şi prăznuiri specifice, de caracter sezonier sau evenimenţial.

În arealul carpato-dunărean-balcanic, acestea poartă denumiri de traci sau iliri care au ca vecinătăţi în spaţiul perimediteranian apropiat pe greci sau romani, cu evoluţii şi tradiţii diferite, dar îngemănate. Prin evoluţie istorică şi teritorială, aceste denumiri se schimbă, datorită contactului sau invaziei unor comunităţi mai îndepărtate, situate la periferia nordică, şi care din motive de pronunţie îi denumesc daci. Între aceste populaţii mai cunoscuţi sunt celţii. Alţii care au ajuns în areal prin sec. VII a.Chr. prin coloniile situate pe ţărmul Mării Negre au fost grecii. Acestea nu schimbă coloratura etnică. Faima şi bogăţia în produse agro-pastorale, din bronz, aur şi argint a ajuns şi la comunităţi etnice mai îndepărtate, cum au fost acelea ale perşilor şi sciţilor.

Din epoca bronzului final şi prima epocă a fierului, cei care populau spaţiul nostru geografic erau cunoscuţi sub denumirea de traci, iar din a doua epocă a fierului (prin dezvoltare specifică) încep să fie cunoscuţi sub denumirea de daci.

Pentru perioada proto-tracică, denumirea populaţiilor nu o cunoaştem, dar cercetători arheologi au denumit-o civilizaţia sau cultura Coţofeni (de la localitatea Coţofenii din Dos, jud. Dolj. Momentul istoric Coţofeni este foarte important pentru că este prima dată când pe teritoriul ţării se constată o populaţie cu caracteristici care devin tradiţionale şi de permanenţă etno-culturală. Arealul său cultural înglobează arcul carpatic şi subcarpatic în Banat, Oltenia, Crişana, Maramureş, sudul Maramureşului, NV Munteniei, cu penetrări şi în vestul Moldovei. Populaţia practica păstoritul, agricultura, pescuitul, dar şi prelucrarea cuprului şi apoi metalurgia bronzului. Era o populaţie stabilă aşezată pe locuri mai înalte, adesea prevăzute cu şanţuri de apărare săpate anume pe părţile uşor atacabile de către inamici. Aşezările premerg pe cele ale comunităţilor tracice şi apoi dacice. Produsele ceramice, în special vasele de lut, erau ornamentate cu motive geometrice realizate prin împunsături succesive de sorginte florală stilizată. Această cultură a fost urmată de culturi derivate regional din aceasta, ce poartă şi ele denumiri regionale legate de locul primei descoperiri. Pentru Câmpia Română este cunoscută cultura Glina, de la măgura din localitatea cu acelaşi nume de lângă Bucureşti. Cunoaşte răspândire şi în regiunea subcarpatică şi trece şi în Transilvania de sud, unde este cunoscută sub denumirea de cultura Schneckenberg, de la înălţimea de lângă Braşov (Dealul Melcilor). Ulterior este cunoscută şi sub numele de cultura Glina-Schneckenberg. Ceramica prezintă motive ornamentale preluate de la cultura Gumelniţa. Aşezările sunt situate tot pe înălţimi uşor de apărat. Ceramica este ornamentată print tehnica împunsăturii succesive cu motive vegetale stilizate tradiţionale.

În Câmpia Olteniei şi dealurile submontane ale provinciei este cunoscută cultura Verbicioara, de la localitatea Verbicioara de lângă Pleniţa. Se naşte din tradiţia culturală Glina în contact cu o cultură denumită Vatina de la sud şi sud-vest de Dunăre, pe fondul etno-cultural Coţofeni. Este cunoscută şi în Banat, trece şi linia Mureşului până în vecinătatea Crişului Alb, din care se dezvoltă cultura Periam-Pecica, inspirată şi de cultura vecină din nord, Wiettenberg, care ocupă toată Transilvania centrală. Câmpia de Vest până la Munţii Apuseni este populată de cultura Otomani.

Toate culturile epocii bronzului sunt din punct de vedere al cunoaşterii metalurgiei caracterizate prin răspândirea prelucrării acestui metal, legat şi de faptul că, în afara culturii Tei, în toate se găsesc şi erau cunoscute rezervele naturale de cupru, element constitutiv al aliajului numit bronz. Ca preocupare de bază rămâne agricultura, cu o preponderenţă a păstoritului. Faptul este legat şi de factorul climatului, care din etapa atlantică, cu un climat moderat ca regim pluvial, trece în climatul mai umed al subatlanticului. Epocii zisă a bronzului şi tuturor culturilor mai sus prezentate le corespunde însă şi un cult al armelor, legat de închegarea unei noi organizări teritoriale, prin apariţia uniunilor de triburi legate între ele prin limbă şi teritoriu. În paralel se trece la stadiul de sedentarism şi proprietate asupra teritoriului cultivat şi al economiei casnice, exprimat  printr-un cult al casei. Preponderenţa păstoritului a lăsat loc unei mobilităţi legate de accentuarea anotimpului mai secetos al verii, ce în spaţiul carpato-dunărean a dat naştere fenomenului cunoscut sub numele de transhumanţă: o parte a populaţiei şi a familiei îşi părăseşte temporar proprietatea de bază, urmând să se întoarcă spre toamnă, când păşunatul, prin reînviorarea pajiştilor, se poate practica fără probleme, cursurile de ape transformându-se în culoare cu popasuri tradiţionale în aşezările care se înşiră pe ele ca un şirag de mărgele, între care se stabilesc şi relaţii de rubedenie.

Procesul acesta de transhumanţă agro-pastorală a cuprins întreg spaţiul balcano-carpatic şi a persistat şi perpetueat secole de-a rândul. Faptul acesta i-a determinat pe vecinii lor contemporani să-i consacre sub denumirea de proto-traci şi apoi traci, pe spaţiul cuprins între Munţii Rodopi, Carpaţii nordici, Vardar, Morava, Tisa, Nistru, Marea Neagră, cu difuzări în zonele contingente. Procesul istoric de care ne-am ocupat se desfăşoară în timp de pe la anii 2000 până pe la 1200 a.Chr. Distribuţia etnicului autohton de tradiţie proto-istorică şi istorică a rămas aceeaşi şi aşa a fost percepută de populaţia zonală până după războiul din 1877-1878, în urma căruia în Balcani au apărut statele naţionale Bulgaria, Serbia, Turcia, Albania.

Între primul şi al Doilea Război Mondial, spaţiul balcanic mai este încă considerat ca străromânesc. Pătrunderea ruşilor în zonă după al Doilea Război Mondial a schimbat percepţia românilor şi a străinilor asupra fenomenului şi va mai dura până când se va produce reconsiderarea procesului istoric.

<< Back to Sarmis